Mesajele politicienilor cu ocazia Micii Uniri. Ciucă: Ultimii doi ani au fost un test de anduranță

Mesajele politicienilor cu ocazia Micii Uniri. Ciucă: Ultimii doi ani au fost un test de anduranță
Premierul Nicolae Ciucă. Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 24/01/2022, 15:40
Actualizat: 24/01/2022, 15:42

Cei mai importanți politicieni ai țării au transmis mesaje cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri, printre ei numărându-se premierul Nicolae Ciucă, dar și președinții celor două Camere ale Parlamentului.

Premierul Ciucă a declarat că pandemia de COVID-19 din ultimii doi ani a reprezentat „un test de anduranță” pentru poporul român.

„Sărbătorim astăzi primul pas important făcut pentru înfăptuirea statului naţional unitar român, Unirea Principatelor, acum 163 de ani. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a fost rodul eforturilor neobosite ale elitei politice a vremii, care s-au bucurat de înţelegerea pe care românii din Moldova şi Ţara Românească au arătat-o nevoii de modernizare. Viziunea reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza ne-a lăsat moştenire un exemplu de unitate, de sacrificiu personal pentru atingerea unui ţel naţional, acela de a-i aduce împreună pe români. Ocaua lui Cuza, intrată în legendă, este şi astăzi simbol al egalităţii şi al dreptăţii, amintind totodată de rolul pe care statul trebuie să şi-l asume pentru a-i apăra pe cei slabi în faţa abuzurilor”, a spus Ciucă.

El a mai vorbit și despre situația actuală a țării și despre schimbările de care România are nevoie în acest moment.

„Astăzi, ne menţinem pe aceeaşi linie a unităţii tuturor românilor, dar şi a progresului şi bunăstării. Situaţia actuală necesită responsabilitate atât la nivelul celor care conduc ţara, precum şi la nivelul întregii noastre societăţi. Provocările majore ale României sunt acum legate de depăşirea crizei sanitare, de susţinerea economiei prin investiţii substanţiale, debirocratizarea instituţiilor publice şi digitalizarea, prin gestionarea corectă, transparentă şi eficientă a bugetului de stat şi a fondurilor pe care ţara noastră le-a primit sau urmează să le primească prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin programele de finanţare europene. Toate acestea implică reforme pe care ni le-am asumat prin Programul de Guvernare şi pe care, în calitate de prim-ministru, le susţin cu toată responsabilitatea”, a spus şeful Executivului.

Marcel Ciolacu: Românii au nevoie mai mult decât oricând de unitate

Președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis pe Facebook un mesaj prin care spune că românii au nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate și stabilitate.

„La 163 de ani de la Unirea Principatelor, românii au nevoie mai mult ca oricând de #unitate şi de #stabilitate! Românii au nevoie de #fapte şi decizii corecte care să demonstreze că le suntem alături! Dezbinarea nu ne va salva în aceste momente dificile, dezbinarea nu ne va salva în faţa provocărilor economice, sanitare şi de securitate, ci tocmai idealurile care i-au animat pe unioniştii de la 1859 şi care încă îi mai animă pe români! La mulţi ani, dragi români!”, a scris Marcel Ciolacu.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a transmis și el un mesaj, prin care a afirmat că singura soluție viabilă pentru România rămâne liberalismul.

„24 ianuarie reprezintă mai mult decât Unirea Principatelor Române. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate este dovada clară că avem nevoie de unitate pentru a scrie istorie. Dragi români, mesajul meu pentru voi e simplu: singura soluţie pentru a dezvolta România, pentru a continua ceea ce au început înaintaşii noştri, rămâne liberalismul. La mulţi ani!”, a scris președintele PNL.

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, consideră că Ziua Unirii Principatelor Române poate fi văzută ca un exemplu în contextul ameninţărilor actuale, precum „ameninţările de la graniţa de est”.

„Putem vedea ziua Unirii drept o horă într-o piaţă publică sau ca un exemplu la care să ne întoarcem privirea de fiecare dată când ne-apucă deznădejdea şi ne sperie extremismul local, ameninţările de la graniţa de est, disoluţia autorităţii publice sau dezamăgirile politice”, arată Cioloş pe Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal